Comunicate de presă
Carieră
Legislaţie
Galerie foto
Utile
Home » Buletin informativ

Buletin informativ din data de 27.04.2022

postat pe 2022/04/27 – 11:41 0 comentarii

În ziua de 26 aprilie a.c., polițiștii locali au întreprins activități de distribuire fly-ere pentru informarea cetățenilor municipiului Iași cu privire la activitățile desfășurate pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice.

Acțiunile de informare au vizat stațiile de îmbarcare/debarcare a călătorilor aparținând C.T.P. Iași, mijloacele de transport în comun și zona piețelor agroalimentare.

Pe lângă activitățile de asigurare a ordinii și siguranței publice, polițiștii locali au intervenit la 35 sesizări primite de la cetățenii municipiului (tulburarea ordinii și liniștii publice, blocare locuri de parcare închiriate, staționări neregulamentare, animale lăsate în libertate, incinerare deșeuri ș.a.), servicii subordonate Primăriei Municipiului Iași (mutare autovehicule care îngreunează lucrări tehnico-edilitare) și prin Dispeceratul Poliției Municipiului Iași.

În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 139 persoane, iar pentru încălcarea legislației au întocmit 55 procese-verbale și au depistat două fapte de natură penală. Sancțiunile au fost aplicate gradual, în funcție de gravitatea faptei, cuantumul acestora fiind 12.355 lei.

Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-au aplicat un număr de 10 sancțiuni (Legea nr. 61/1991), dintre care exemplificăm:

    • polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 au aplicat măsurile legale unui bărbat, conform Legii nr. 61/1991, stabilind o sancțiune contravențională în valoare de 500 lei, întrucât a tulburat ordinea și liniștea locatarilor unui bloc, prin producerea de zgomote și larmă cu un aparat la intensitate ridicată.

Traficul rutier și pietonal se află în atenția polițiștilor locali, fiind prezenți în zonele predispuse aglomerării și blocajelor rutiere.  Pe linie rutieră au fost întocmite un număr de 16 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 (R), dintre care exemplificăm:

    • polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au aplicat măsurile legale unui pieton, conform O.U.G. nr. 195/2002 (R), stabilind o sancțiune contravențională în valoare de 435 lei, întrucât a traversat neregulamentar bulevardul Primăverii, în dreptul D.R.P.C.I.V., deși avea posibilitatea de a traversa regulamentar – pe marcajul pietonal – la o distanță de aproximativ 15 metri.

 În scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, pe timpul patrulării, polițiștii locali au mai aplicat  25 sancțiuni prevăzute de hotărârile adoptate de Consiliul Local al Municipiului Iași, dintre care exemplificăm:

    • polițiștii locali din cadrul Serviciului 1 au aplicat măsurile legale unei conducătoare auto, conform H.C.L. Iași nr. 125/2014, stabilind o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 lei, întrucât a blocat accesul într-o parcare de reședință amenajată pe bulevardul Dacia nr. 49;

     La alte acte normative avute în competență, polițiștii locali au întocmit 2 procese-verbale de constatare a contravenției, dintre care exemplificăm:

    • polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții au aplicat măsurile legale unui bărbat, conform O.G. nr. 99/2000, stabilind o sancțiune contravențională în valoare de 200 lei, întrucât a fost depistat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt în timp ce comercializa (ambulant) flori de sezon, fără a deține autorizație pentru desfășurarea acestei activități.

Poliția Locală Iași se implică permanent în soluționarea problemelor semnalate de cetățenii comunității, iar pentru o mai eficientă colaborare, vă facem cunoscute numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale Iași, respectiv 0232/232.099 și 0232/234.047,

disponibile 24/24 ore.