Comunicate de presă
Carieră
Legislaţie
Galerie foto
Utile
Home » Comunicate de presă

Buletin informativ din data de 24.07.2020

postat pe 2020/07/24 – 12:44 0 comentarii

          În data de 23.07.2020, polițiștii locali au întreprins activități de distribuire de fly-ere pentru informarea cetățenilor municipiului Iași cu privire la activitățile desfășurate, acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2. Acțiunile s-au desfășurat, în mod deosebit, în zona piețelor agroalimentare unde s-au produs aglomerări de persoane și vehicule, în mijloacele de transport în comun aparținând C.T.P. Iași, dar și în cartierele Municipiului Iași.

             Polițiștii locali au sprijinit lucrători din cadrul C.T.P. Iași pentru efectuarea campaniei de informare a călătorilor cu privire la necesitatea și obligativitatea purtării corespunzătoare a măștii de protecție, iar în situațiile în care călătorii nu dețineau o astfel de mască de protecție, i se oferea una.

               Prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, polițiștii locali au fost dirijați la 16 adrese, iar prin intermediul Dispeceratului Poliției Municipiului Iași, aceștia au fost dirijați la 14 adrese.

               În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 267 persoane, iar în urma constatărilor directe au întocmit 131 procese-verbale de constatare a contravenției, iar la stabilirea sancțiunii au în vedere aplicarea acestora în mod gradual, valoarea amenzilor fiind în cuantum de 28.765 lei.

               Astfel au fost întocmite:

  • 42 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 2 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva comerțului ilicit;
  • 1 proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap;
  • 38 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
  • 4 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  • 1 proces-verbal de constatare a contravenției, conform O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
  • 2 procese-verbale de constatare a contravenșiei, conform O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului;
  • 35 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași;
  • 6 procese-verbale conform altor acte normative avute în competență.

                Exemple de infracțiuni/sancțiuni contravenționale:

  1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 200 lei, numitului A.I.., întrucât a fost depistat în timp ce își satisfăcea necesitățile fiziologice în loc public.
  2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform H.C.L. Iași nr. 315/2019 privind exceptarea de la plata taxei de parcare în parcările publice cu plată de pe raza Municipiului Iași a mașinilor complet electrice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 500 lei, numitului B.O., întrucât a parcat autoturismul proprietate personală pe un loc de parcare rezervat mașinilor complet electrice, semnalizat și marcat corespunzător.
  3. Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 5.000 lei, numitului V.A., întrucât a fost depistat în timp ce deversa diverse deșeuri pe domeniul public.