Buletin informativ

Buletin informativ din data de 23.08.2021

              În perioada 20-22.08.2021, polițiștii locali au întreprins activități de distribuire fly-ere pentru informarea cetățenilor municipiului Iași cu privire la activitățile desfășurate, acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

              Acțiunile de informare au vizat stațiile de îmbarcare/debarcare a călătorilor aparținând C.T.P. Iași, zona piețelor agroalimentare unde frecvent se produc aglomerări de persoane și vehicule.

                 Prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, polițiștii locali au fost dirijați la 63 adrese, iar prin Dispeceratul Poliției Municipiului Iași au fost dirijați la 5 adrese.

                 În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 317 persoane, iar în urma constatărilor directe au întocmit 134 procese-verbale de constatare a contravenției, iar la stabilirea sancțiunii au în vedere aplicarea acestora în mod gradual, valoarea amenzilor fiind în cuantum de 23.115 lei.

         Astfel au fost întocmite:

  • 30 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 2 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun;
  • 1 proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap;
  • 51 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
  • 40 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.
  • 10 procese-verbale conform altor acte normative;
  • O faptă de natură penală.

                 Exemple de infracțiuni/sancțiuni contravenționale:

  1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenție au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform H.C.L. Iași. nr. 338/2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcționare a spațiilor de joacă pentru copii aflate pe domeniul public din Municipiul Iaşi, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 150 lei, numitului S.E.., întrucât a fost depistat în parcul de joacă pentru copii situat pe str. C. Negri, fără a respecta limita de vârstă inscripționată pe panoul de informare de la intrarea în perimetrul parcului.
  2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 1 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 100 lei, numitei A.S., întrucât a fost depistată în Piața Alexandru cel Bun, în timp ce consuma băuturi alcoolice.
  3. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 2 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 100 lei, numitului G.G., întrucât a fost depistat pe Aleea Mihail Sadoveanu, în timp ce consuma băuturi alcoolice.
  4. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 100 lei, numitului F.M., întrucât a fost depistat în parcul de joacă pentru copii amplasat pe str. Plantelor în timp ce fuma.

Informatii de interes

Buletin informativ din data de 08.12.2020

PC DATA PC DATA

BULETIN INFORMATIV DIN 10.01.2020

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 22.02.2021

PC DATA PC DATA
Sari la conținut