Comunicate de presă
Carieră
Legislaţie
Galerie foto
Utile
Home » Buletin informativ

Buletin informativ din data de 22.06.2022

postat pe 2022/06/22 – 12:32 0 comentarii

În zilele de 20-21 iunie a.c., polițiștii locali au întreprins activități de distribuire fly-ere pentru informarea cetățenilor municipiului Iași cu privire la activitățile desfășurate pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice.

Acțiunile de informare au vizat stațiile de îmbarcare/debarcare a călătorilor aparținând C.T.P. Iași, mijloacele de transport în comun și zona piețelor agroalimentare.

Pe lângă activitățile de asigurare a ordinii și siguranței publice, polițiștii locali au intervenit la  84 sesizări primite de la cetățenii municipiului (tulburarea ordinii și liniștii publice, blocare locuri de parcare închiriate, staționări neregulamentare, animale lăsate în libertate, incinerare deșeuri ș.a.), servicii subordonate Primăriei Municipiului Iași (mutare autovehicule care îngreunează lucrări tehnico-edilitare) și prin Dispeceratul Poliției Municipiului Iași.

În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 333 persoane, iar pentru încălcarea legislației au întocmit 156 procese-verbale și au depistat două fapte de natură penală. Sancțiunile au fost aplicate gradual, în funcție de gravitatea faptei, cuantumul acestora fiind 41.656  lei.

Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-au aplicat un număr de 34 sancțiuni (Legea nr. 61/1991) dintre care exemplificăm:

  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 2 au aplicat măsurile legale unui bărbat, conform Legii nr.61/1991, stabilind o sancțiune contravențională în valoare de 200 lei, întrucât a fost depistat în Parcul Copou în timp ce profera injurii și expresii jignitoare la adresa unui minor, ducând la indignarea trecătorilor;
  • polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au aplicat măsurile legale unei conducătoare auto, conform H.C.L. Iași nr. 130/2022, stabilind o amendă în valoare de 600 lei, întrucât a staționat într-o parcare cu plată fără a achita taxa de parcare prin una din metodele puse la dispoziție.

Traficul rutier și pietonal se află în atenția polițiștilor locali, fiind prezenți în zonele predispuse aglomerării și blocajelor  rutiere.  Pe linie rutieră au fost întocmite un număr de 37 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 (R).

În scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, pe timpul patrulării, polițiștii locali au mai aplicat 56 sancțiuni prevăzute de hotărârile adoptate de Consiliul Local al Municipiului Iași, dintre care exemplificăm:

  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 1 au aplicat măsurile legale unui conducător auto, conform H.C.L. Iași nr. 552/2018, stabilind o amendă în valoare de 200 lei, întrucât a blocat calea de acces spre punctul gospodăresc amenajat pe str. Basarabi.

La alte acte normative avute în competență, polițiștii locali au întocmit 29 procese-verbale de constatare a contravenției.

 

            Poliția Locală Iași se implică permanent în soluționarea problemelor semnalate de cetățenii comunității, iar pentru o mai eficientă colaborare, vă facem cunoscute numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale Iași, respectiv 0232/232.099 și 0232/234.047, disponibile 24/24 ore.