Comunicate de presă
Carieră
Legislaţie
Galerie foto
Utile
Home » Buletin informativ

Buletin informativ din data de 20.08.2020

postat pe 2020/08/20 – 10:53 0 comentarii

               Buletin informativ din data de 20.08.2020

                În ziua de 19.08.2020 polițiștii locali au întreprins activități de distribuire de fly-ere pentru informarea cetățenilor municipiului Iași cu privire la activitățile desfășurate, acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2. Acțiunile s-au desfășurat, în mod deosebit, în zona piețelor agroalimentare unde s-au produs aglomerări de persoane și vehicule, în mijloacele de transport în comun aparținând C.T.P. Iași, dar și în cartierele Municipiului Iași.

               Începând cu data de 23 iulie 2020,  polițiștii locali alături de toate instituțiile subordonate Primăriei Municipiului Iași au acționat în scopul diminuării răspândirii virusului SARS-COV-2, astfel au sprijinit lucrători din cadrul C.T.P. Iași pentru efectuarea campaniei de verificare a călătorilor cu privire la necesitatea și obligativitatea purtării corespunzătoare a măștii de protecție, au colaborat cu lucrătorii din cadrul Eco-Piața și Băile Nicolina, Piscinele Ciric, Ștrandul  Municipal, precum și zonele de agrement.

                Prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, polițiștii locali au fost dirijați la 26 adrese, iar prin intermediul Dispeceratului Poliției Municipiului Iași, aceștia au fost dirijați la 8 adrese.

                În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 217 persoane, iar în urma constatărilor directe au întocmit 91 procese-verbale de constatare a contravenției, iar la stabilirea sancțiunii au în vedere aplicarea acestora în mod gradual, valoarea amenzilor fiind în cuantum de 18.510 lei.

                Astfel au fost întocmite:

  • 16 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 3 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva comerțului ilicit;
  • 31 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
  • 1 proces-verbal de constatare a contravenției, conform G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  • 31 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași;
  • 6 procese-verbale de constatare a contravenției conform altor acte normative.

               Exemple de sancțiuni contravenționale:

  1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 6 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 100 lei, numitului G. M., care a lăsat în libertate, fără supraveghere, două cabaline, pe str.Libertății, în apropierea Pieței Sudului, prezentând pericol pentru trecători.
  2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 600 lei, numitului S. F., care a fost depistat în fața imobilului în care domiciliază, în timp ce consuma băuturi alcoolice și semințe de floarea soarelui, pe domeniul public.
  3. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 200 lei, numitului B. M., care a fost depistat în fața Mitropoliei, în timp ce apela la mila persoanelor care intrau în lăcașul de cult, deși era vizibil apt de muncă.
  4. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 1000 lei, numitului H. D., care în calitate de șef punct de lucru, la șantierul situat pe str.Smârdan nr.53-55, a dispus efectuarea începerii lucrărilor înainte de ora 08:00, fapt ce a dus la tulburarea liniștii locatarilor din zonă.