Comunicate de presă
Carieră
Legislaţie
Galerie foto
Utile
Home » Comunicate de presă

Buletin informativ din data de 17.06.2020

postat pe 2020/06/17 – 11:27 0 comentarii

            În ziua de 16.06.2020, polițiștii locali au întreprins activități de distribuire de fly-ere pentru informarea cetățenilor municipiului Iași cu privire la activitățile desfășurate, acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2. Acțiunile s-au desfășurat, în mod deosebit, în zona piețelor agroalimentare unde s-au produs aglomerări de persoane și vehicule, dar și în cartierele Municipiului Iași.

             În data de 16.06.2020, polițiștii locali au sprijinit lucrători din cadrul S.C. Salubris S.A. pentru efectuarea operațiunilor de curățare, spălare și dezinfectare a carosabilului în mai multe zone din municipi, iar în acest context, împreună cu lucrătorii din cadrul S.C. Servicii Publice S.A. au relocat un număr de 37 autovehicule, deși în zilele anterioare efectuării acestei activități s-au distribuit fly-ere informaționale pe parbrizele autovehiculelor și la scările de bloc.

               Prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, polițiștii locali au fost dirijați la 2 adrese, iar prin intermediul Dispeceratului Poliției Municipiului Iași, aceștia au fost dirijați la 36 adrese.

               În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 354 persoane, iar în urma constatărilor directe au întocmit 165 procese-verbale de constatare a contravenției, iar la stabilirea sancțiunii au în vedere aplicarea acestora în mod gradual, valoarea amenzilor fiind în cuantum de 29.865 lei.

            Astfel au fost întocmite:

  • 41 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 2 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 12/1990 privind protejarea polulației împotriva comerțului ilicit;
  • 1 proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții;
  • 3 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap;
  • 45 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
  • 3 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  • 1 proces-verbal conform altor acte normative;
  • 69 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.

                        *** o faptă de natură penală

 Exemple de infracțiuni/sancțiuni contravenționale:

  1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 1 Ordine Publică au sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă în valoare de 600 lei, pe numitul H.M., întrucât a provocat scandal și a adus injurii comercianților dintr-o piață din municipiul Iași.
  2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 2 Ordine Publică au sancționat contravențional, conform H.C.L. Iași nr. 54/2020 pentru reglementarea normelor privind gospodărirea și instaurarea unui climat de ordine și curățenie în municipiul Iași, cu amendă în valoare de 800 lei, pe numitul I.R., întrucât în calitate de proprietar al unui apartament și utilizator al unei terase unde crește porumbei, nu a luat măsuri de igienizare a terasei, provocând disconfort celorlalți locuitori din bloc.
  3. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism au sancționat contravențional, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, cu amendă în valoare de 1.000 lei, pe numita F.V., întrucât a executat lucrări de reconstruire a anexei gospodărești existente, cu fundație   de beton și zidărie, acoperiș tip șarpantă, fără a deține autorizație de construire. Totodată s-a dispus intrarea în legalitate prin obținerea autorizației de construire dacă condițiile urbanistice permit, în caz contrar se vor aplica prevederile legislației în vigoare.
  4. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Pază. Control Acces au sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă în valoare de 200 lei, pe numita C.M., întrucât a adresat injurii și expresii jignitoare în timp ce se afla pe holul unui cămin aflat în administrarea Primăriei Municipiului Iași.
  5. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au sancționat contravențional, conform H.C.L. Iași nr. 54/2020 pentru reglementarea normelor privind gospodărirea și instaurarea unui climat de ordine și curățenie în municipiul Iași, cu amendă în valoare de 400 lei, pe numitul S.C., întrucât a staționat cu auto pe carosabil, împiedicând lucrările de salubrizare a străzii.