Comunicate de presă
Carieră
Legislaţie
Galerie foto
Utile
Home » Buletin informativ

BULETIN INFORMATIV din data de 15.07.2022

postat pe 2022/07/15 – 13:56 0 comentarii

În ziua de 14 iulie a.c., polițiștii locali au patrulat pe raza municipiului Iași și au întreprins activități în domeniile:

– asigurarea ordinii și siguranței publice;

– fluidizarea traficului rutier și pietonal;

– disciplina în construcții;

– protecția mediului;

– pază și control acces în clădiri de utilitate publică.

Pe lângă activitățile specifice întreprinse de polițiștii locali, aceștia au intervenit la un număr de 33 solicitări telefonice primite de la cetățenii municipiului, autorități publice locale sau centrale sau persoane juridice care își desfășoară activitatea în municipiu.

În urma verificărilor efectuate în teren pentru stabilirea situației de fapt a celor semnalate la Dispeceratul Poliției Locale Iași, dar și din oficiu, polițiștii locali au legitimat 148 persoane, iar pentru încălcarea legislației au întocmit 76 procese-verbale, sancțiunile fiind aplicate gradual, în funcție de gravitatea faptei, cuantumul acestora fiind 31.145  lei.

 Astfel:

 Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-au aplicat un număr de 23 sancțiuni (Legea nr. 61/1991), iar faptele constatate și sancționate contravențional de către polițiștii locali au fost: pentru consum de alcool, apelare la mila trecătorilor, adresare de injurii și expresii jignitoare la adresa cetățenilor sau organelor de ordine publică ș.a.. Dintre care exemplificăm:

  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 1 au aplicat măsurile legale unui bărbat, conform Legii nr. 61/1991, stabilind o amendă în valoare de 200 lei, întrucât a fost depistat pe bulevardul Dacia în timp ce consuma băuturi alcoolicei;
  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 au aplicat măsurile legale unui bărbat, conform Legii nr. 61/1991, stabilind o amendă în valoare de 100 lei, întrucât a fost depistat pe bulevardul Țuțora în timp ce consuma băuturi alcoolice.

Traficul rutier și pietonal se află în atenția polițiștilor locali, fiind prezenți în zonele predispuse aglomerării și blocajelor  rutiere.  Pe linie rutieră au fost întocmite un număr de 34 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 (R), printre faptele sancționate contravențional se numără:

  • 16 fapte ce au vizat accesul interzis;
  • 6 fapte privind staționarea interzisă;
  • 11 fapte privind oprirea interzisă.

În acest context, au fost ridicate și un număr de 8 autovehicule care staționau neregulamentar, iar într-o situație s-a ridicat de pe un loc de parcare amenajat și destinat persoanelor cu dizabilități.

Acțiunile polițiștilor locali – cu atribuții pe linie rutieră – au vizat autovehiculele oprite/staționate în intersecții, pe trecerile de pietoni și pe trotuare.

În scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, pe timpul patrulării, polițiștii locali au mai aplicat 16 sancțiuni prevăzute de hotărârile adoptate de Consiliul Local al Municipiului Iași. Polițiștilor locali au aplicat sancțiuni contravenționale pentru fapte de comerț ambulant neautorizat, extinderea spațiului închiriat/autorizat pentru activitate, consum de băuturi alcoolice în parcuri  ș.a.

La alte acte normative avute în competență, polițiștii locali au întocmit 3 procese-verbale de constatare a contravenției.

Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au verificat un număr de 19 șantiere cu privire la respectarea măsurilor asumate prin Planul de Prevenire și Reducere a Poluării pe Șantier, precum și respectarea programului de odihnă, prevăzut în Legea nr. 61/1991.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism. Afișaj Stradal au verificat situația de fapt în cazul a 9 sesizări de la cetățeni, au verificat 10 autorizații de construire și au înmânat 4 notificări pentru verificarea legalității construcțiilor.

În urma activităților desfășurate au fost identificate 2 construcții fără autorizație, întocmindu-se procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 50/1991. Astfel, a fost sancționată contravențional o persoană, stabilindu-se o amendă în valoare de 1.000 lei, întrucât a efectuat lucrări de dezafectare și construire pe amplasamentul dezafectat a unei anexe gospodărești, fără a deține autorizație în acest sens. S-a dispus sistarea lucrărilor și intrarea în legalitate prin obținerea autorizației de construire, în caz contrar se vor aplica prevederile legii.

Poliția Locală Iași se implică permanent în soluționarea problemelor semnalate de cetățenii comunității, iar pentru o mai eficientă colaborare, vă facem cunoscute numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale Iași, respectiv 0232/232.099 și 0232/234.047, disponibile 24/24 ore.