Comunicate de presă
Carieră
Legislaţie
Galerie foto
Utile
Home » Buletin informativ

Buletin informativ din data de 07.03.2022

postat pe 2022/03/07 – 13:26 0 comentarii

În perioada 04-06.03.2022, polițiștii locali au întreprins activități de distribuire fly-ere pentru informarea cetățenilor municipiului Iași cu privire la activitățile desfășurate pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Acțiunile de informare au vizat stațiile de îmbarcare/debarcare a călătorilor aparținând C.T.P. Iași, mijloacele de transport în comun și zona piețelor agroalimentare.

În perioada 01 martie – 14 aprilie a.c., în municipiul Iași se desfășoară Campania Curățenia de Primăvară 2022.

Poliția Locală Iași sprijină această activitate întreprinsă de S.C. Salubris S.A. Iași:

–          cu activități de tip informativ, respectiv aplicarea de fly-ere informaționale pe parbrizele autovehiculelor staționate sau la scările imobilelor din zonele salubrizate;

–          cu activități de sprijinire pentru eliberarea zonelor (prin mutarea autovehiculelor care îngreunează activitatea de salubrizare);

–          cu activități de aplicare a măsurilor legale în cazul celor care nu pun în aplicare atenționările din fly-erele informaționale.

Pe lângă activitățile de asigurare a ordinii și siguranței publice, polițiștii locali au intervenit la 75 sesizări primite de la cetățenii municipiului (tulburarea ordinii și liniștii publice, blocare locuri de parcare închiriate, staționări neregulamentare, animale lăsate în libertate, incinerare deșeuri ș.a.), servicii subordonate Primăriei Municipiului Iași (mutare autovehicule care îngreunează lucrări tehnico-edilitare) și prin Dispeceratul Poliției Municipiului Iași.

În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 386 persoane, iar pentru încălcarea legislației au întocmit 156 procese-verbale. Sancțiunile au fost aplicate gradual, în funcție de gravitatea faptei, cuantumul acestora fiind de 37.380 lei.

Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-au aplicat un număr de 32 sancțiuni (Legea nr. 61/1991), dintre care exemplificăm:

  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 au aplicat măsurile legale față de o femeie, conform Legii nr. 61/1991, stabilind o amendă în valoare de 700 lei, întrucât a tulburat liniștea publică (în zona bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt) prin strigăte, injurii și țipete. La solicitarea îndreptățită a polițiștilor locali de a se legitima, contravenienta a refuzat să ofere date sau indicii pentru stabilirea identității sale, adresând injurii și expresii jignitoare de natură să lezeze demnitatea și onoarea Poliției Locale Iași;
  • polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au aplicat măsurile legale față de un bărbat, conform Legii nr. 61/1991, stabilind o amendă în valoare de 500 lei, întrucât a tulburat liniștea publică în zona bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, prin strigăte și țipete;
  • polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții au aplicat măsurile legale față de un bărbat, conform Legii nr. 61/1991, stabilind o amendă în valoare de 200 lei, întrucât a adresat injurii și expresii jignitoare agentului de pază de la Centrul Social de Urgență.

Traficul rutier și pietonal se află în atenția polițiștilor locali, fiind prezenți în zonele predispuse aglomerării și blocajelor rutiere.  Pe linie rutieră au fost întocmite un număr de 39 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 (R), dintre care exemplificăm:

  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 2 au aplicat măsurile legale față de un conducător auto care a oprit voluntar autovehiculul pe o trecere de pietoni amplasată pe șos. Păcurari. Sancțiunea a fost aplicată conform O.U.G. nr. 195/2002 (R). Cuantumul amenzii: 290 lei și 2 puncte penalizare;
  • polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au aplicat măsurile legale față de un conducător auto care a condus un autoturism pe un sector de drum unde accesul era interzis. Sancțiunea a fost aplicată conform O.U.G. nr. 195/2002 (R). Cuantumul amenzii: 435 lei și 2 puncte penalizare;

În scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, pe timpul patrulării, polițiștii locali au mai aplicat 68 sancțiuni prevăzute de hotărârile adoptate de Consiliul Local al Municipiului Iași, dintre care exemplificăm:

  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 au aplicat măsurile legale unui conducător auto, conform H.C.L. Iași nr. 54/2020, stabilind o amendă în valoare de 900 lei, întrucât a staționat cu autovehiculul proprietate personală pe trotuarul aferent str. Arapului, blocând calea de acces în curtea Colegiului I.C. Ștefănescu;
  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 6 au aplicat măsurile legale unui conducător auto, conform H.C.L. Iași nr.552/2018, stabilind o amendă în valoare de 100 lei, întrucât a blocat calea de acces spre punctul gospodăresc amplasat pe str. Cerna, împiedicând lucrătorii Salubris să ridice deșeurile colectate.

La alte acte normative avute în competență, polițiștii locali au întocmit un număr de 17 procese-verbale de constatare a contravenție, dintre care exemplificăm:

  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 au aplicat măsurile legale unui bărbat, conform O.G. nr. 97/2005, stabilind o amendă în valoare de 50 lei, întrucât avea cartea de identitate expirată.

 Poliția Locală Iași se implică permanent în soluționarea problemelor semnalate de cetățenii comunității, iar pentru o mai utilă colaborare, vă facem cunoscute numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale Iași, respectiv 0232/232.099 și 0232/234.047,

disponibile 24/24 ore.