Comunicate de presă
Carieră
Legislaţie
Galerie foto
Utile
Home » Buletin informativ

BULETIN INFORMATIV DIN 19.11.2019

postat pe 2019/11/19 – 13:36 0 comentarii

În data de 18 noiembrie 2019, polițiștii locali au acționat pe raza municipiului Iași, pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru combaterea faptelor antisociale.

          Polițiștii locali au intervenit operativ la 30 de sesizări primite prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, dintre care 1 sesizare a fost direcționată din Dispeceratul 112. Totodată, polițiștii locali din cadrul Serviciilor de Ordine Publică, care și-au desfășurat activitatea de menținere a ordinii și liniștii publice în cartierele ieșene au legitimat 87 de persoane și au aplicat, în urma constatărilor directe efectuate, 53 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 13.280 lei, după cum urmează:

  • 20 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 15 sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. 97/2005 – privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  • 5 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun;
  • 1 sancțiune contravențională și 2 puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 1 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • 11 sancțiuni contravenționale, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași;

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța  Circulației au desfășurat activități de

fluidizare a traficului rutier și pietonal, ocazie cu care au legitimat un număr de 74 persoane și au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 9.685 lei, după cum urmează:

  • 43 sancțiuni contravenționale și 99 puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 2 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • 1 sancțiune contravențională, conform Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun;
  • 22 sancțiuni contravenționale, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași;

            De asemenea s-a dispus măsura ridicării autoturimelor, în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002, în 7 cazuri.

 

Exemple sancțiuni contravenționale:

 

  1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 1 Poliție Locală au sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu suma de 500 lei, pe numitul B.A.I., domiciliat în mun Iași, doarece a fost depistat în timp ce a tulburat ordinea și liniștea publică pe Esplanada Voievozilor.
  2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 Poliție Locală au sancționat contravențional, conform HCL Iași nr. 315/2019 –privind privind exceptarea de la plata taxei de parcare în parcările publice cu plată de pe raza Municipiului Iași a mașinilor complet electrice, cu amenda în valoare de 500 lei, pe numita I.E., domiciliată în mun. Iași, deoarece a ocupat fără drept cu autoturismul personal un loc de parcare rezervat mașinilor electrice, semnalizat corespunzator, în zona străzii 14 Decembrie.
  3. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții și Acțiuni Speciale au sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu suma de 200 lei, pe numitul C., domiciliat în mun Iași, doarece a fost depistat provocând scandal la Centrul de Urgenţă pentru Recuperare şi Integrare Socială „C.A Rosetti”.