Comunicate de presă
Carieră
Legislaţie
Galerie foto
Utile
Home » Buletin informativ

BULETIN INFORMATIV DIN 17.01.2020

postat pe 2020/01/17 – 13:18 0 comentarii

În data de 16 ianuarie 2020, polițiștii locali au acționat pe raza municipiului Iași, pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru combaterea faptelor antisociale.

          Polițiștii locali au intervenit operativ la 24 sesizări primite prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, dintre care 3 sesizări prin intermediul 112, în urma cărora au fost aplicate  5 sancțiuni contravenționale. Totodată, polițiștii locali din cadrul Serviciilor de Ordine Publică, care și-au desfășurat activitatea de menținere a ordinii și liniștii publice în cartierele ieșene legitimat 146 de persoane și au aplicat, în urma constatărilor directe efectuate, 65 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 15.465 lei, după cum urmează:

  • 11 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 14 sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. 97/2005 – privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  • 1 sancțiune contravențională, conform Legii nr. 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • 13 sancțiuni contravenționale și 35 de puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 26 sancțiuni contravenționale, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța  Circulației au desfășurat activități de

fluidizare a traficului rutier și pietonal, ocazie cu care au legitimat un număr de 86 de persoane și au aplicat 78 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 7.855 de lei, după cum urmează:

  • 45 de sancțiuni contravenționale și 108 puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 2 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • 31 sancțiuni contravenționale, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.Alte activități:
    • 3 autoturisme ridicate, conform OUG 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice, deoarece staționau în locuri nepermise;
    • 18 autoturisme mutate, conform HCLM Iași 283/2015 – adoptarea unei măsuri excepţionale necesară a fi aplicată în cadrul executării unor lucrări de reabilitare modernizare sau intervenţie la infrastructura tehnico-edilitară şi stradală ce asigură desfăşurarea serviciilor publice ale municipiului Iaşi cu regim de caracter permanent şi funcţionare continua în vederea înlăturării consecinţelor negative;
    • 15 autoturisme cărora le-au fost blocate roțile, conform HCLM Iași 246/2005 – privind aprobarea regulamentului pentru blocarea/deblocarea roţilor autovehiculelor sau remorcilor oprite, staţionate şi  parcate neregulamentar pe domeniul public din municipiu.Exemple infracțiuni/sancțiuni contravenționale:
      1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 1 Poliție Locală au sancționat, conform H.C.L.M. Iași nr. 172/2002, mod. – privind gospodărirea și menținerea curățeniei în mun. Iași, cu amendă în valoare de 200 lei, pe numitul S.C., domiciliat în municipiului Iași, deoarece a staționat neregulamentar cu autoturismul personal, pe trotuarul pietonal, obligând pietonii să circule pe partea carosabilă.
      2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 Poliție Locală au sancționat, conform H.C.L.M. Iași nr. 172/2002, mod. –privind gospodărirea și menținerea curățeniei în mun. Iași, cu amendă în valoare de 360 lei, pe numitul V., domiciliat în municipiului Iași, deoarece nu a luat măsurile necesare de etanșeizare a autobetonierei, împrăștiind beton pe partea carosabilă în zona str. Victor Mihăilescu Craiu.
      3. Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au sancționat, conform H.C.L.M. Iași nr. 172/2002, mod. –privind gospodărirea și menținerea curățeniei în mun. Iași, cu amendă în valoare de 500 lei, pe numitul A.H., domiciliat în mun. Iași, deoarece, în calitate de șef șantier, nu a luat măsurile necesare de curățare a roților, osiilor și a obloanelor autospecialelor la ieșirea de la punctul de lucru, murdărind carosabilul pe timpul deplasarii.