Buletin informativ

BULETIN INFORMATIV DIN 07.01.2020

      În data de 06 ianuarie 2020, polițiștii locali au acționat pe raza municipiului Iași, pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru combaterea faptelor antisociale.

          Polițiștii locali au intervenit operativ la 17 sesizări primite prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, în urma cărora au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale. Totodată, polițiștii locali din cadrul Serviciilor de Ordine Publică, care și-au desfășurat activitatea de menținere a ordinii și liniștii publice în cartierele ieșene legitimat 76 de persoane și au aplicat, în urma constatărilor directe efectuate, 27 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 3.270 lei, după cum urmează:

  • 4 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 2 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • 7 sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. 97/2005 – privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  • 8 sancțiuni contravenționale și 14 de puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 6 sancțiuni contravenționale, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.

 

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța  Circulației au desfășurat activități de

fluidizare a traficului rutier și pietonal, ocazie cu care au legitimat un număr de 60 de persoane și au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 3.522 de lei, după cum urmează:

  • 36 de sancțiuni contravenționale și 83 puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 22 de sancțiuni contravenționale, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.

 

Alte activități:

  • 8 autoturisme ridicate, conform OUG 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice, deoarece staționau în locuri nepermise (str. I.C. Brătianu );
  • 12 autoturisme cărora le-au fost blocate roțile, conform HCLM Iași 246/2005 – privind aprobarea regulamentului pentru blocarea/deblocarea roţilor autovehiculelor sau remorcilor oprite, staţionate şi  parcate neregulamentar pe domeniul public din Municipiul (str. M. Kogălniceanu, str. N. Bălcescu).

 

Exemple infracțiuni/sancțiuni contravenționale:

  1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 1 Poliție Locală au sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă în valoare de 100 lei, pe numitul A.C., cu domiciliul în municipiul Iași, deoarece a fost depistat în stația CTP de pe str. Jijia, în timp ce consuma băuturi alcoolice împreună cu o altă persoană.
  2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 4 Poliție Locală au sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă în valoare de 200 lei, pe numitul C.Ș., cu domiciliul în municipiul Iași, deoarece a fost depistat în zona Adăpostului de Noapte C.A. Rosetti, în timp ce arunca cu pietre în imobilul mai sus-menționat și punea în pericol traficul rutier, deoarece se deplasa pe mijlocul carosabilului. Având în vedere că sus-numitul se manifesta violent, polițiștii locali au luat măsura internării la Spitalul Universitar de Psihiatrie Socola.
  3. Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au sancționat contravențional, conform HCLM Iași 198/2000 – privind organizarea circulației rutiere în municipiul Iași, cu amendă în valoare de 500 lei, pe numitul F.T., cu domiciliul în județul Iași, deoarece a pătruns și s-a deplasat voluntar cu un vehicul cu tracțiune animală, în perimetrul interzis, respectiv pe str. Trei Fântâni.

Informatii de interes

Buletin informativ din data de 21.03.2022

PC DATA PC DATA

BULETIN INFORMATIV DIN 16.09.2019

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 24.09.2020

PC DATA PC DATA
Sari la conținut