Comunicate de presă
Carieră
Legislaţie
Galerie foto
Utile
Home » Buletin informativ

BULETIN INFORMATIV DIN 04.02.2020

postat pe 2020/02/04 – 11:02 0 comentarii

               În data de 03 februarie 2020, polițiștii locali au acționat pe raza municipiului Iași, pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru combaterea faptelor antisociale.

          Polițiștii locali au intervenit operativ la 20 de sesizări primite prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, în urma cărora au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale. Totodată, polițiștii locali din cadrul Serviciilor de Ordine Publică, care și-au desfășurat activitatea de menținere a ordinii și liniștii publice în cartierele ieșene legitimat 147 de persoane și au aplicat, în urma constatărilor directe efectuate, 69 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 12.760 lei, după cum urmează:

  • 12 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 15 sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. 97/2005 – privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  •   1 sancțiune contravențională, conform Legii nr. 12/1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite;
  • 2 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • 10 sancțiuni contravenționale și 16 de puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 29 sancțiuni contravenționale, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța  Circulației au desfășurat activități de

fluidizare a traficului rutier și pietonal, ocazie cu care au legitimat un număr de 75 de persoane și au aplicat 67 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 9.350 de lei, după cum urmează:

  • 43 de sancțiuni contravenționale și 114 puncte penalizare, conform O.U.G. 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice;
  • 2 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • 1 sancțiune contravențională, conform Legii nr. 38/2003 – privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere;
  • 21 de sancțiuni contravenționale, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași.

 

Alte activități:

  • 6 autoturisme ridicate, conform OUG 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice, deoarece staționau în locuri nepermise;
  • 12 autoturisme cărora le-au fost blocate roțile, conform HCLM Iași 246/2005 – privind aprobarea regulamentului pentru blocarea/deblocarea roţilor autovehiculelor sau remorcilor oprite, staţionate şi  parcate neregulamentar pe domeniul public din Municipiul;

Exemple infracțiuni/sancțiuni contravenționale:

  1. În data de 03 februarie 2020, în jurul orelor 10.00, polițiștii locali din cadrul Serviciului 2 Poliție Locală, care desfășurau activități de menținere a ordinii și liniștii publice în zona cartierului Păcureț, s-au sesizat despre faptul că un cetățean striga „Hoții, hoții!”. În urma verificărilor efectuate în zonă, polițiștii locali au constatat faptul că numita P.A.Ș., de 20 de ani, cu domiciliul în municipiul Iași, a fost deposedată prin violență de către 2 tineri, de un portofel, în care avea suma de 152 de lei. Banii au fost recuperați, iar persoanele implicate în eveniment au fost predate lucrătorilor din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Investigații Criminale pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce se impun în acest caz.
  2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 1 Poliție Locală au sancționat contravențional, conform Legii nr. 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu amendă în valoare de 1.000 lei, pe numitul A., domiciliat în municipiul Iași, deoarece a staționat voluntar cu autoturismul proprietate personală, pe un loc de parcare destinat persoanelor cu dizabilități, marcat și semnalizat corespunzător.
  3. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 Poliție Locală au sancționat contravențional, conform HCLM Iași nr. 172/2002, mod.– privind menținerea curățeniei pe raza municipiului Iași, cu amendă în valoare de 200 lei, pe numitul R.D.Gh., cu domiciliul în municipiul Iași, deoarece a circulat și staționat, cu autoturismul proprietate personală, pe trotuarul aferent bulevardului Poitiers, blocând circulația pietonală.