Acțiuni pentru protecția mediului | Poliţia Locală Iaşi
Comunicate de presă
Carieră
Legislaţie
Galerie foto
Utile
Home » Comunicate de presă

Acțiuni pentru protecția mediului

postat pe 2018/02/14 – 11:16 0 comentarii


În vederea protecției mediului și menținerii curățeniei pe raza municipiului Iași, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au desfășurat controale în zona străzii Moldovei, ocazie cu care a reieșit faptul că unii constructori nu respectă ,,Regulamentul privind respectarea condițiilor de protecția mediului în timpul executării lucrărilor de construire în Municipiul Iași”.
Astfel, s-au constatat depozitări de materiale de construcții pe domeniul public, lipsa împrejmuirilor de protecție în zona căilor de acces, nefolosirea rampei de spălare a anvelopelor în zona de șantier, precum și depozitări de materiale de construcții în interiorul șantierelor fără a fi acoperite.
Având în vedere aspectele menționate, polițiștii locali au somat administratorii societăților de construcții, ca în cel mai scurt timp să dispună măsuri de intrare în legalitate. În urma controalelor efectuate ulterior, nu au mai fost constatate aspecte de natura celor precizate.
În acest sens, lucrătorii instituției noastre vor continua acțiunile de monitorizare și verificare a șantierelor din municipiul Iași și acolo unde vor fi constatate abateri de la prevederile legale, vor fi aplicate sancțiuni contravenționale cu amenzi cuprinse între 500 și 2.500 lei, conform actului normativ menționat.
Planșă foto cu situația de la fața locului după intervenția polițiștilor locali.