Comunicate de presă
Carieră
Legislaţie
Galerie foto
Utile
Home » Comunicate de presă

Acţiuni pentru combaterea comerţului ilicit

postat pe 2012/12/20 – 12:38 0 comentarii

Acţiuni pentru combaterea comerţului ilicitAvând în vedere numărul mare de persoane care în această perioadă frecventează pieţele agroalimentare din municipiul Iaşi, poliţiştii locali au continuat acţiunile de verificare a legalităţii activităţilor comerciale.

Astfel, în această dimineaţă, între orele 08:30 – 10:30, poliţiştii locali au efectuat o acţiune de control cu efective mărite, în piaţa Agroalimentară Nicolina ocazie cu care persoanele care desfăşurau activităţi comerciale ilicite au fost sancţionate contrvenţional. În acest sens, lucrătorii instituţiei noastre au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale, cu valori cuprinse între 1.000 şi  1.500 lei, conform Legii nr 12/1990, rep., privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. De asemenea, ca măsură complementară  produsele alimentare şi nealimentare, alcool şi brazi care au făcut obiectul contravenţiei au fost ridicate în vederea confiscării sau distruse în prezenţa persoanei sancţionate, conform legislaţiei în vigoare.

Acţiuni pentru combaterea comerţului ilicitMenţionăm faptul că în zilele următoare poliţiştii locali vor continua acţiunile de control în pieţele din municipiul Iaşi, pentru asigurarea unor activităţi comerciale cu respectarea prevederilor legale.