Comunicate de presă
Carieră
Legislaţie
Galerie foto
Utile
Home » Comunicate de presă

Acțiuni în vederea asigurării unui comerț legal în Piața Dacia

postat pe 2018/08/27 – 15:03 0 comentarii

            La data de 26.08.2018, polițiștii locali din cadrul Serviciului 1 Poliție Locală au acționat în Piața Dacia, cu ocazia desfășurării târgului de animale, în vederea asigurării unor activități comerciale civilizate, cu respectarea prevederilor legale și menținerii curățeniei, atât în interiorul pieței, cât și în zonele limitrofe acestora.

        În acest sens, lucrătorii instituției noastre au procedat la legitimarea a 30 de persoane şi au fost aplicate un număr de 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 400 lei, conform H.C.L.M. Iași nr. 172/2002, privind gospodărirea și menținerea curățeniei pe raza municipiului Iași;

        Având în vedere caracterul preventiv al acțiunilor desfășurate, poliţiştii locali au procedat la avertizarea a peste 20 de persoane, fiind somate să se conformeze în cel mai scurt timp.