Comunicate de presă

Acţiuni pentru flidizarea traficului rutier

În perioada 26-29 august 2013, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţa Circulaţiei au desfăşurat acţiuni pe raza municipiului Iaşi în vederea identificării conducătorilor auto, care desfăsoară activităţi de taximetrie şi nu respectă semnificaţia indicatoarelor rutiere referitoare la “oprirea interzisă” şi “staţionarea interzisă”.
În acest sens, în perioada de referinţă, poliţiştii locali au aplicat peste 24 de sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 160 şi 400 lei, conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice. În plus, persoanele care au încălcat prevederile legale au fost sancţionate şi cu 2-3 puncte de penalizare conform actului normativ menţionat. Precizăm faptul că aceste acţiuni s-au impus şi ca urmare a sesizărilor primite din partea cetăţenilor, care au semnalat faptul că tot mai mulţi conducători auto care desfăşoară activităţi de taximetrie staţionează în staţiile mijloacelor de transport public în comun, intersecţii, precum şi pe arterele de circulaţie fapt ce determină ocuparea unei benzi de circulaţie şi îngreunarea traficului rutier.
De asemenea, în cadrul acţiunilor desfăşurate, poliţiştii locali au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale cu amenzi cuprinse între 100 şi 1.500 de lei, conform Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Sancţiunile contravenţionale s-au impus ca urmare a faptului că în momentul controlului conducătorii auto nu au prezentat atestatul pentru transport persoane, autorizaţiile de funcţionare, nu au eliberat bonuri fiscale la finalul curselor sau nu aveau afişat la loc vizibil ecusonul de identificare.

Informatii de interes

2400 de țigarete ridicate în vederea confiscării

PC DATA PC DATA

Peste 110 sancțiuni contravenționale aplicate la data de 29 iulie 2015

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 23.11.2020

PC DATA PC DATA
Sari la conținut